News

Cazinoul din Constanta, readus la viata cu 1,5 tone de sclipici multicolor


Stim cu totii Cazinoul din Constanta si ne doare sufletul cand vedem starea deplorabila in care se afla, fara ca statul sa miste vreun deget pentru reabilitarea acestei comori arhitecturale. Folosind peste 4.000 de baloane si 1.500 kg de sclipici multicolor, Sony a trecut la fapte si a readus la viata celebrul cazinou, pentru o campanie publicitara.

cazinoul-din-constanta

Filmata si produsa la calitate 4K de catre regizorul american Andre Stringer si echipa DDB Berlin, reclama prezintă calitatea imaginilor oferite de noua gamă de televizoare Bravia 4K HDR.

Reclama se deschide cu imaginea unui balon alb care patrunde intr-o cladire goala, apoi spectatorii privesc fascinati cum Cazinoul din Constanta se umple treptat cu baloane, culminand cu o explozie de culori in momentul in care baloanele se sparg, iar cazinoul e acoperit de sclipici. Pentru ca telespectatorii sa poata admira explozia de culoare in cele mai mici detalii, au fost folosite mai multe drone si camere video portabile.

Utilizand o combinatie de metode si unghiuri diferite de filmare, reclama a fost conceputa pentru a capta stralucirea si frumusetea gamei de televizoare 4K HDR, prin juxtapunerea baloanelor albe si a sclipiciului multicolor, culminand cu explozia uimitoare de culoare.

Elementele vizuale suplimentare au fost filmate de fotograful specializat in fotografia de mare viteza Fabian Oefner, care a montat un senzor de zgomot la diafragma camerei, astfel incat aceasta a declansat de fiecare data cand se spargea un balon, ajutandu-l sa obtina imagini uluitoare si incredibil de detaliate.

Muzica ramane unul din aspectele importante si, avand in vedere genul reclamei, Sony a colaborat cu Tom Odell pentru a crea o versiune noua a clasicului cantec al lui Cyndi Lauper „True Colors”, redenumit „True Colours”.

Alice Bottaro, director de creatie la DDB Berlin, explica: „Filmarea acestei reclame a necesitat saptamani de pregatiri si un efort urias din partea partenerilor care s-au ocupat de efectele speciale si design de productie. Sclipiciul este un element cu care se lucreaza foarte greu, mai ales ca noi am vrut sa prezentam particulele in detaliu si in toata stralucirea lor. De asemenea, am fost norocosi sa obtinem o locatie frumoasa: in timpul filmarii am putut trai experienta transformarii cazinoului abandonat intr-un loc plin de culoare si de viata.”

Campania va fi lansata in Marea Britanie, Irlanda si Germania la inceputul lunii octombrie.

News
Black Friday la mobilier si accesorii
News
Electrocasnice Smeg – Dolce&Gabbana, in curand si in Romania
News
Restaurantul Privo, finalist la 2016 World Luxury Restaurant Awards. Il putem ajuta cu votul nostru sa castige
There are currently no comments.