Ce poți face din niște coji de ouă sau linguri vechi? În niciun caz răspunsul nu este să le arunci, ci să le transformi în cele mai ingenioase decorațiuni pentru Paște. Vă spun și cum, dacă nu mă credeți pe cuvânt. 🙂
Iată cum, ouă colorate pot juca un inedit rol de… plante. Mai exact, de cactuși. Și nu îți trebuie o baghetă magică pentru a face această transformare, ci doar puțină îndemânare. Ce ai de făcut? Colorează ouăle în cauză și formează grupaje de câte două sau trei bucăți, lipindu-le între ele cu super-glue. Le poți lipi fie întregi, fie decupându-le la unul dintre capete. Când treaba este gata, amplasează “cactușii” în ghivece umplute cu pietre, acestea din urmă contribuind și ele la farmecul ineditului aranjament.
Cine nu are acasă sau nu găsește prin podul bunicii linguri “vintage” al căror singur scop este să ne încarce casa de “vechituri”? Ei bine, de acest Paște a venit momentul să le redați utilitatea, dar nu pe cea clasică, ci una nou-nouță, care ține de creativitate. Așadar, nu ezitați și transformați-le în place name-uri inedite, urmând o serie de pași.
1. Aplatizați lingura cu un ciocan.
2. Vopsiți-i mânerul cu vopsea decorativă cu diverse texturi, după preferințele fiecăruia și stilul aranjamentului propus pentru masa de Paște.
3. Îmbrăcați partea aplatizată a lingurii în pânză sau în orice alt material, lipite cu spray adeziv (nu cu super-glue, deoarece aspectul nu va fi cel așteptat). Inscripționați ce mesaj doriți pe material.
4. Prindeți de lingură, cu ajutorul unei sfori, o crenguță de rozmarin, levănțică sau orice altă plantă delicată aveți la îndemână. Rezultatul este o inedită decorațiune pentru Paște.
Am lăsat pentru final o decorațiune dulce, care mult aduce în capitalul de imagine al unui tort. 🙂 Mai exact, este un cuib din noodles de orez îmbăcați în ciocolată și accesorizat cu ouă vopsite. Modul de realizare a cuibului nu este deloc greu: se rup bețele de noodles în bucăți mici și se scufundă într-un bol mic cu ciocolată caldă, topită la cuptorul cu microunde. Marginea interioară a bolului se tapetează cu o folie din plastic, iar compoziției i se dă o formă de cuib, făcând o mică gaură în centru. Se lasă la răcit fie pe blat, fie în frigider pentru câteva minute, și cuibul de ciocolată este gata. Așa decorațiuni pentru Paște să tot ai.
Până una-alta, eu vă doresc ca Paștele să vină cu multe bucurii, cu relaxare și tot ce este mai potrivit pentru sufletul vostru. 🙂
Comments