La sfarsit de saptamana vin cu vesti bune de la Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor: incepand cu luna august va fi reluat programul Casa Verde. Potrivit ministrului Cristina Pasca Palmer, statul va acorda romanilor o finantare de 6.000 lei pentru achizitia unor panouri solare (adica 100% din costuri) si de maximum 8.000 lei (circa 70-80% din costurile totale) pentru pompe de caldura.
De pe pagina de facebook a ministerului aflam mai multe informatii despre Casa Verde:
“In total 138 de milioane de lei sunt alocate in acest an pentru acest program, care are o componenta total noua, denumita Casa Verde Plus. Romanii vor avea la dispoziție 72 de milioane de lei pentru proiecte prin care isi pot instala panouri solare sau pompe de caldura si isi pot izola termic locuintele cu materiale ecologice (canepa, lana, pluta sau celuloza).
O alta componenta importanta a Programului Casa Verde Plus este destinata cladirilor de utilitate publica: scoli, gradinite, spitale, policlinici, camine de batrani, centre de plasament si multe altele. Acestea pot beneficia de sume importante pentru instalarea de panouri solare, fotovoltaice, pompe de caldura, turbine eoliene, instalatii de biogaz, izolatie din materiale ecologice, acoperisuri verzi sau sisteme de iluminat cu tehnologie LED.”
In cazul in care sunteti interesati, va las mai jos ghidurile de finantare atat pentru persoane fizice, cat si juridice, ce au fost date deja spre consultare publica.
2016-07-26_Ordin_Casa_Verde_clasic_fizice(2)
2016-07-26_ORDIN_CASA_VERDE_PLUS_FIZICE(4)
2016-07-26_ORDIN_Casa_Verde_clasic_juridice(2)
2016-07-26_ORDIN_CASA_VERDE_PLUS_JURIDICE
Foto: Hye Studio
Comments