Nu mai este un secret pentru nimeni că în România există hoteluri amenajate la cel mai înalt nivel. O dovadă este Hotelul Unirea din Iași, a cărei zonă de oaspeți este ca o invitație în Paradis și înapoi. Vorbim de amenajarea unui lobby care îți oferă un sentiment de liniște, cât să te afunzi într-o deplină relaxare.
Curioasă să aflu detalii din spatele acestui lobby cu totul special, am mers pe firul poveștii. Ce am aflat?
Tradițional și natural
Proiectul este realizat de arh. Victor Grosu, împreună cu echipa sa, GrosuArt Studio. S-a urmărit reinterpretarea motivelor tradiționale românești. De aici și până la hora unirii sub forma unui desen grafic nu a mai fost decât un pas.
În completare, au fost aduse un covor tradițional românesc împletit, din zona Moldovei (din păcate nu se vede în poze), dar și elemente din lemn și multă verdeață, ca simboluri ale naturii.
Nu lipsesc nici elementele artizanale din zona etno-minimalismului, cum ar fi corpurile de iluminat (unele dintre preferatele mele), ce te trimit cu gândul la clasicele tălăngi.
“Toate aceste motive au dat naștere acestui spațiu artistic, chiar teatral. Tavanul negru dă adâncime spațiului, care și așa este destul de mare”, arh. Victor Grosu.
Mix de finisaje
Pentru personalizare acestei zone de lobby de 5 stele au fost adăugate finisaje diverse, într-un mix aparte: granit, marmură, piatră. Acestea dau eleganță spațiului.
Pardoseala din granit se continuă cu marmură albă, într-un contrast de efect. Coloanele și zona din spate a recepției sunt finisate cu piatră mată, rășinoasă, pentru a aduce adâncime și prestanță”, arh. Victor Grosu.
Focus pe lumina artificială
S-a dorit crearea unui joc scenografic de lumini, pentru a plusa valoarea amenajării. Și uite așa lumina artificială creează o atmosferă destinsă, ideală pentru conversație. De altfel, lumina este un element important în designul interior, fie că vorbim de amenajarea unui lobby, a livingului sau biroului. Un element ce trebuie exploatat la maximum, pentru un plus de confort.
Comments